Salut, vreau să vă cunosc!
Denis Onaca este numele meu și tocmai ce am împlinit 4 ani. Sunt un băiețel ca atâția alții în țara asta, bucuros că mă pot juca cât e ziua de lungă. Sunt un copil norocos pentru că m-am născut într-o familie care mă iubește și mă sprijină necondiționat. Îmi spun că sunt isteț, că mă pricep destul de bine la aproape orice; în special la desenat, aici simt și eu că îmi ies destul de bine planșele. Bine, nimic nu se compară cu aranjatul mașinuțelor unde cred că sunt cel mai priceput! Dar mama mă laudă că o ajut la treburi prin casă, la curățenie și uneori la gătit; iar cu tata îmi place mult să petrec timpul că el e mai distractiv. De fapt el îmi face cam toate poftele 😊. Merită să aștept să vină de la servici.
Și mai îmi place ciocolata, o da (!!!!), în special ouăle Kinder. Uneori îi păcălesc pe părinți și fac pe supăratul ca să primesc câte unul în plus 😊. Dar să nu le spuneți! Eh, și alteori nu prea vreau să mănânc ca să îi pun să umble după mine prin casă cu lingurița 😊. Să nu le spuneți nici asta….

Deci vedeți, sunt un băiețel ca oricare altul, cu multă energie și dornic de joacă. Am început și grădinița din toamnă și îmi place acolo (bine, după primele 30 de minute în care fac puțin scandal). Îmi place și să merg la o doamnă care îmi tot explică culorile, animalele, numerele, literele, anotimpurile… eu le știu nu știu de ce tot vrea să le repet. Și uneori când i le spun cu toții sunt foarte fericiți în jurul meu. Adulții….
Sunt un copil fericit care nu mai are nevoie de nimic, zic eu. Pe părinți îi aud uneori foarte slab că vorbesc despre aparate de auz, baterii, fire, operații. Și atunci le dispare zâmbetul de pe față până apar eu în apropiere; cred că am și super-puteri să îi fac fericiți. Să nu credeți că nu sunt și momente în care îi supăr. Ba da, în special când dau cu mână și rup un fir ce tot timpul stă atașat de bluza mea.
Dar ăsta sunt eu, Denis Onaca 😊
Hi, this is a comment.
To get started with moderating, editing, and deleting comments, please visit the Comments screen in the dashboard.
Commenter avatars come from Gravatar.